Iustin Rusu
Comisia alamă – percuție

Percuționist, profesor la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă Iaşi.

În anul 2004 absolvă Liceul de Arte George Apostu din Bacău. Studiile universitare le urmează la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, sub îndrumarea prof. dr. Florian Simion, finalizate în 2008. În cadrul aceleiași universități absolvă absolvă în 2010 studiile masterale.

În perioada 2009-2011 a fost angajat ca artist instrumentist în cadrul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.

Din 2012 este profesor de percuție în cadrul Colegiului Național de Artă Octav Băncilă din Iași. Până în prezent, a obținut împreună cu elevii săi peste 70 de premii, la concursuri și olimpiade naționale, printre care se numără și trofeul ediției a V-a a Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală Ioan Goia Iași (2016).